Moarte albă
Primii fulgi de nea au început să împodobească oraşul nostru mult iubit, Oradea. Toţi am aşteptat acest moment (mai mult sau mai puţin) din varii motive. Motivul meu este unul simplu: ador să patinez şi abia aştept să îngheţe, ca să avem vreo 2 patinoare. E singurul sport pe care-l ador.
Chiar acum, uitându-mă afară pe fereastra cu rama albă, văd cum fulgii suflaţi în toate părţile de vântul rece şi “subţire” care de obicei e omniprezent în timpul iernii, mă gândesc la multe lucruri care mă frământă. Precum fulgii de nea cad din nori şi gândurile mele apar, dispar şi reapar în mintea mea stufoasă, încărcată de amărăciune (cel puţin în momentul de faţă; îmi trece). Voi posta aici o poezie.
Verde-i bambusul
Albă e fereastra,
Verzi-s brazii toţi
Albă e şi neaua.Albe-s şi memoriile ce acoperă cărarea
Venind de nicăieri, cerându-mi apărarea.
Vede, strigă, se-nspăimântă de vuietul naturii,
Neavând scăpare, înfruntând strigoii.Culorile, încet încet dispar,
Se deschid, din ce în ce mai mult,
Până toate se unesc pentru a lupta ca unul.Asemănarea lor e nulă; tremurând
Toţi cad la pământ.
Mă simt vinovat…
Vreau culorile să-mi pătrundă
În adâncul inimii – să n-o ascundă,
Din nou să am puterea
Să văd cele nevăzute.
Ştiu. E naşpa. Zi colorată vă doresc 
Leave a comment