Bine. De data asta veţi râde de mine. Dar merită, pentru că pe urmă veţi râde şi mai bine
Fiind eu încă un copil (fapt ce e observat de mulţi, mai ales de când a început facultatea) mă pun la televizor astăzi (acu două ore) şi mă uit laaa… la ce? La ce altceva decât Disney Channel (Hannah Montana)[dacă aţi reuşit să vă adunaţi de pe jos, continuaţi].
Mă uit frumos la reclame… jucării pentru copii. Era unul chiar interesant, o “roata olarului” electrică de dimensiuni relativ mici, care mi-a captat atenţia. “Foarte tare” – zic eu în gând (sau poate nu?). Cum eram foarte concentrat la ce reclame vor urma, la un moment dat aud un zgomot imens… ghici ce era: mandibula mi s-a lovit de podea. De ce?
“Noile absorbante ****** cu una, doua, trei… ba chiar patru aripioare te ajută să fii uscată toată noaptea” (sau ceva în genu’). Gata! mă dau bătut… cum să fii atât de (nu găsesc cuvântul potrivit) ca să pui o reclamă de absorbante pe un canal pentru copii???
Oameni buni… explicaţi-mi: CUM ÎI SPUI UNUI BĂIEŢEL DE 5 ANI CE E ĂLA ABSORBANT??? Spun eu: cam nicicum. Adică trebuie să ai… “skill” pentru aşa ceva.
Şi acum sunt şocat de (nu găsesc cuvântul potrivit)-tea altora.
Fix azi e o săptămână de când nu am scris nimic. Mi-e ruşine, da’ îmi trece rapid . Între timp se întâmplă multe lucruri cu mine
La facultate e foarte OK. Deja începem să ne cunoaştem cu cei din grupă şi cu celelalte grupe de la alte specializări. Cel mai mult îmi place analiza matematică, programare procedurală şi algoritmi-structuri de date (seminar). Profii sunt mult peste aşteptarea mea; sunt comunicativi, nu ripostează la tine dacă zici ceva greşit ci te corectează (cel puţin până acum aşa e ), unii dintre ei chiar înţeleg şi gluma (cursurile trecând într-o atmosferă plăcută).
Azi am fost premiat (din nou) cu o diplomă şi o carte de care nici nu ştiam. Teoretic am fost prezent la ce/ştiu/eu ce concurs la Craiova … nu ştiu cum am reuşit să fiu acolo. De fapt nici nu am fost, poate o clonă de-a mea. Cartea e ceva despre arhitectura veche şi modernă (comparaţie). Plus o carte în bibliotecă la secţiunea (oi citi când oi avea timp ÎN PLUS! (ceea ce nu am, mai ales de când a început facultatea).
Asta este. Mai trăiesc
PS: Nu prea am timp să vă citesc bloagele. Dacă scrieţi ceva important de văzut/citit/auzit/redat/predat/etc etc, lăsaţi=mi un comment sau un offline prin intermediul mesageriei instante oferite de Yahoo (r). Peace!
Că tot stă să plouă de câteva zile, fapt de care m-am săturat peste măsură deja… postez aici o melodie pentru cei care simt la fel ca mine. Ace of Base – Everytime it rains
Pentru aceasta există o soluţie foarte optimă care se numeşte Your Minis (dot) Com. Este un widget foarte drăguţ bazat pe flash.
Are multe facilităţi acest mic widget (care poate fi şi mare ). Trebuie doar să denumeşti feedul, să dai linkul, apoi începe distracţia: designul. Acesta se face în mod vizual, deci e foarte simplu. So, Chek it out !
Articolul acesta se naşte din cauza celor care m-au ajutat. Nu a trebuit decât să scriu un articol şi … TADAAAAm! au şi venit răspunsurile. Nu spun nume pentru că se ştiu ei. THX
Bun. Am trecut de mulţumiri blabla, acum urmează partea mai interesantă. Când eram în generală, cele mai faine ore erau cele de engleză. Mai ales la sfârşitul semestrelor. Aveam o profă super. De fapt, eu în acei 4 ani am învăţat toată engleza pe care o o ştiu. Anyway, era un joc pe care îl jucam în perioadele dinaintea vacanţelor şi anume Oranges. Număram câţi suntem în clasă, şi fiecăruia dintre noi i se aloca o cifră: sau o alegeam sau deschideam cartea aleatoriu şi ne puneam numere corespunzătoare paginilor. De aici vine partea interesantă. Profa începea prin a zice un număr dintre cele scrise pe tablă, iar acel elev care deţinea numărul trebuia să zică un alt număr dintre cele scrise pe tablă. Erau două reguli foarte crunte. Aveam la dispoziţie 3 secunde să zicem un număr. Dacă nu ziceam, ieşeam din joc. Iar dacă ziceai numărul celui care te-a zis pe tine, deasemenea ieşeai din joc. Era foarte fain să jucăm cât mai mulţi. Aveam şi un premiu foarte valorors la vremea aceea: 3 puncte roşii. De ce e valoros? pentru că la 5 puncte roşii primeam un 10 Deci acea perioadă era chiar bună pentru cei care nu învăţau foarte bine.
Ce să facem… vremuri faine care au trecut. Punctele roşii s-au spulberat, orele de engleză distractive au dispărut. În locul lor a venit facultatea… care nu mai e aşa distractivă
Sunt foarte multe criterii după care se pot clasifica artiştii. Cei care activează pe ramura muzicii (şi acum mă refer la cântăreţi), trebuie să aibă talent. De ce zic asta? Pentru cei mai multţi cântăreţi din zilele noastre nu au voce. Nu ştiu altceva decât să bată din gură, poate nici nu aşa cum trebe, fără ca să-şi folosească corzile vocale prea mult. Detesct cântăreţii de genul acesta.
În primul rând un cântăreţ se numeşte cântăreţ deoarece cântă. Iar a cânta înseamnă “A emite cu vocea sau cu un instrument un șir de sunete muzicale organizate într-o melodie” (conform dexonline). Ei bine… nu vreau să dau nume, dar sunt MULTŢI dintre “artişti” care nu fac acest lucru nici cu corzile vocale, nici cu un instrument. Da’ ei îs cântăreţi… ca vai vai… au VOCE!!!
Aiurea! Exemple bune care au voce găsiţi mai jos
Dând clickuri pe related o să mai ajungeţi la câţiva cântăreţi BUNI!
. Între timp se întâmplă multe lucruri cu mine 
