Archive

You are currently browsing the Oraselul blog archives for October, 2008.

Oct

30

De ce e bună (sau nu) cafeaua?

By TyB

Câteva sute de femei au acceptat să participe la un studiu efectuat de Universitatea Lund din Suedia, oferind informaţii cu privire la măsurile sânilor şi cantitatea de cafea pe care o consumă în medie, pe zi. Astfel a ieşit la iveală un fapt uimitor: lăsarea sânilor este un fenomen mult mai pronunţat la consumatoarele de cafea care, cu cât beau mai mult, cu atât mai repede vor pierde calităţile din tinereţe ale bustului.
De asemenea, cercetătorii afirmă că ar exista o legătura strânsă între sânii mici şi cafea, evidentă la nivel molecular, întrucât o genă care conditionează dimensiunea sânilor de consumul cafelei a fost descoperită la jumatate dintre femeile participante la studiu.
Cu toate acestea, iubitoarele de cafea nu ar trebui să renunţe definitiv la plăcerea lor zilnică, ci să o consume cu moderaţie. Şi asta pentru că băutura lor preferată are capacităţi extraordinare de combatere a cancerului mamar. În plus, cafeaua conţine o sursă extra de calciu, iar dacă este consumat cu regularitate, dar nu în exces, protejează organismul împotriva diabetului de tip 2.

Oct

30

Pentru ce e bun internetul?

By TyB

Navigarea pe internet stimulează mintea mult mai mult decât cititul unei cărţi. Căutarea pe internet este asemanatoare cu jocul de puzzle sau completarea unui rebus. Navigatul pe internet ii poate ajuta chiar şi pe cei mai în vârstă să-şi păstreze sănătatea mentală. 
Dr. Gary Small, cercetător în domeniul neurologiei, a afirmat: “Atunci când căutam ceva pe internet, supunem creierul la o activitate complexă. Este ca un “sport” care întreţine sinapsele şi îmbunătaţeşte funcţionarea creierului”. Această activitate activează centri nervoşi care se ocupă de inţelegerea complexă şi luarea deciziilor.
“Descoperirea fundamentală a fost că navigarea pe internet stimulează porţiuni ale creierului care nu sunt activate în timp ce citim o carte. Acest lucru este însă valabil doar în cazul celor care au experientă in navigarea pe internet” , a mai spus Dr. Small. 
Deci, s-ar putea ca, în curând, să îi vedem pe bunicii noştrii în faţa calculatoarelor navigând pe internet, fapt ce m-ar suprinde dacă mă gândesc la capacitatea unui om de peste 60 de ani să înveţe CUM trebuie să navigheze pe net. 
În orice caz: beware of your granparents! :D :) ))

Oct

30

Cum se poate trata virusul HIV?

By TyB

O echipă de cercetători de la Universitatea din Alberta, Canada au descoperit o genă deja existentă în organismul uman care poate să blocheze virusul HIV şi astfel să împiedice apariţia bolii SIDA, spune PhysOrg. Gena se numeşte TRIM22 şi atunci când este activată într-o celulă blochează virusul HIV înauntrul acelei celule, acesta nemaiputându-se răspândi la alte celule în organism.
În continuare, cercetătorii vor încerca să înţeleagă de ce în cazul persoanelor infestate cu HIV gena aceasta nu este activată. Apoi vor încerca să o activeze şi astfel să oprească propagarea virusului HIV în corpul pacientului. Cu timpul, s-ar putea dezvolta vaccinuri sau medicamente care să aibă o actiune asemănătoare cu cea a acestei gene.
De ce este asa de dificil a se trata virusul HIV? Tocmai pentru că nu există un singur virus HIV, ci foarte multe, fiecare fiind variaţii genetice ale virusului HIV. În anii 90 cercetătorii au dezvoltat medicamente care încetinesc acţiunile unor tipuri de virusuri HIV. Apar însă mutaţii genetice şi noi tipuri de virusuri imune la aceste medicamente. Cercetătorii crează noi medicamente şi virusul HIV suferă mutaţii genetice iar. Această cursă poate continua la nesfârşit şi nu poate duce la eradicarea virusului din organism. Trebuie remarcat totuşi că tocmai aceste medicamente au meritul de a da unei persoane infestate cu HIV dreptul să poată trăi o viaţă lungă, dacă urmează mereu tratament cu cele mai noi medicamente. Tot ele au realizat ca şansa de transmitere a virsului HIV de la o mamă infectată la copil să fie sub 1%. De asemenea, trebuie remarcat că numai ţările bogate îşi permit aceste medicamente, în timp ce ele sunt încă innacesibile în Africa, ceea ce şi provoacă acolo un număr mare de decese datorită SIDA.
În ciuda acestor progrese a limitării acţiunii virusului HIV, nu se cunoaşte încă o metoda ca acesta să poată fi eradicat din organism. Evoluţia bolii este încetinită, dar nu stopată. Ei bine, gena TRIM22 ne aduce speranţa că în o bună zi virusul HIV şi boala SIDA vor putea fi stopate.

În sfârşit cercetările genetice dau roduri. Virusul HIV chiar este o problemă majoră, mai ales în ţările din lumea a III-a. Dar dacă s-ar  putea trata în felul acesta, omenirea n-ar mai avea atâtea de suferit. Sperăm că, în vitor, cum scrie şi articolul, virusul HIV şi SIDA vor fi STOPATE, nu doar ameliorate.

Informaţii luate de pe stiinta.info

Oct

30

Cruise, unul dintre ""cei mai inutili"" de la Hollywood

By TyB

O să fiu nesimţit şi voi da copy/paste la un articol despre Tom Criuse, actor celebru.

Actorul Tom Cruise si logodnica sa Katie Holmes “”au onoarea”" sa figureze in fruntea clasamentului cu personalitatile “”cele mai inutile”" de la Hollywood, a informat un site de Internet american specializat in cinema. “”Filmthreat”", care pretinde ca spune “”adevarul din lumea show-bizului”", afirma ca a elaborat “”Frigid 50″” ca reactie la aparitia din ce in ce mai frecventa a clasamentelor persoanelor cele mai puternice de la Hollywood in revistele de cinema.
Printre alte personalitati de la Hollywood aflate pe banca infamiei se gaseste si actorul Tom Sizemore, devenit un obisnuit al salilor de tribunal si al centrelor de dezintoxicare. “”Filmthreat”" ii vizeaza de asemenea pe Jennifer Lopez pentru “”tentativele sale de a canta”", pe Sylvester Stallone pentru tentativa sa de a face cea de-a sasea serie din “”Rocky”" si pe Russell Crowe “”care pare ca si-a petrecut mai mult timp cu catusele la maini”" decat pe ecran.

Star life! :D

Oct

28

Prognoză

By TyB

În săptămânile următoare ne putem aştepta la munţi de noroi şi pământ în zona centrală a oraşului Oradea. Cauzele acetui fenomen, deja obişnuite pe teritoriul oraşului, sunt reparaţiile ţevilor de apă şi gaz pe strada Iuliu Maniu. Pentru a nu se produce aglomeraţie în circulaţie, pe strada Primăriei se va circula în ambele sensuri, doar că în rate. În prima fază, se va circula cu dublu sens pe strada Primăriei până la intersecţia cu strada Ion Luca Caragiale, cu intrare apoi în strada Iuliu Maniu, iar în faza a doua, circulaţia cu două sensuri se va extinde până la strada Arany János. În cea de-a treia etapă, circulaţia cu dublu sens pe strada Primăriei va fi extinsă până la strada Jean Calvin, cu intrare pe strada Episcop Mihai Pavel, al cărui sens unic va fi inversat urmând să se circule doar dinspre liceul Pedagogic spre Piaţa Unirii.
P.S.: Aveţi grijă la circulaţie când se vor începe reparaţiile. S-ar putea s-o daţi în bară (pe bune)
Integral în Bihoreanul

Oct

28

Ce este un tutorial? Iată unul.

By TyB

Cum să instalezi un mouse? Nu cred că v-aţi întrebat vre-odată, dar pentru începători acest articol este perfect.
În următoarele câteva rânduri voi prezenta un tutorial cu tema menţionată mai sus. În primul rând să clarificăm ce înseamnă noţiunea de tutorial. Tutorialul reprezintă o serie de instrucţiuni/explicaţii pas cu pas, cărora sunt sau nu alăturate poze, pentru a arata modul de funcţionare/modul de realizare etc. a unui lucru. (definiţia luată de pe situl acesta)
Daţi click pe o poză pentru a vizualitza indicaţiile. Este foarte important să parcurgeţi toţi paşii pentru a realiza corect operaţiunile.

1.

2.

3.

4.

5.

6.

7.

Pentru cererea superiorului meu, trebuie să argumentez de ce articolul acesta se poate numi un tutorial. Luând ca punct de pornire definiţia unui tutorial, pot spune că satisface toate cerinţele şi anume: fiecărei poze sunt ataşate instrucţiuni/expicaţii pentru a descie pasul realizat sau o caracteristică a obiectului descris. 
Sper să puteţi ataşa un mouse la unitatea centrală cu succes.

Oct

21

O privire în corpul uman – fără ajutorul chirurgiei

By TyB

Graţie progreselor înregistrate în domeniul informaticii, al matematicii şi al ştiinţei, instrumentele nechirurgicale iau locul bisturiului în diagnosticarea anumitor boli. Pe lângă radiografie, metodă folosită de peste 100 de ani, au apărut tehnici noi, cum ar fi tomografia computerizată (CT), tomografia prin emisie de pozitroni (PET), imagistica prin rezonanţă magnetică (IRM) şi imagistica prin ultrasunete, sau ecografia. Să luăm pe rând toate aceste tehnici.

Radiografia

Tehnica: Razele X au o lungime de undă mai scurtă decât lumina vizibilă şi pot pătrunde în ţesuturi. Când o anumită zonă a corpului este expusă la razele X, ţesuturile dense, cum ar fi oasele, absorb aceste raze şi apar mai luminoase pe filmul developat, numit radiografie. Ţesuturile moi apar în diferite nuanţe de gri. Radiografiile sunt folosite în general pentru diagnosticarea unor afecţiuni ale dinţilor, ale oaselor, ale sânilor şi ale organelor din zona toracică. Pentru a diferenţia un ţesut moale de unul învecinat cu aceeaşi densitate, pacientului i se administrează intravenos o substanţă de contrast. în prezent, există şi radiografii computerizate. Acestea pot fi văzute pe monitorul unui calculator.

Riscuri: Există un oarecare risc ca celulele ori ţesuturile să fie afectate, dar acesta e foarte mic în comparaţie cu avantajele metodei. Femeile care ar putea fi însărcinate trebuie să-1 informeze pe medic înainte de a face o radiografie. Substanţele de contrast, precum iodul, ar putea provoca reacţii alergice. Prin urmare, trebuie să-1 informaţi pe medic ori pe tehnician dacă sunteţi alergici la iod ori la fructe de mare, care conţin acest element chimic.
Avantaje: Această tehnică nu este, în general, dureroasă. Este rapidă, relativ ieftină şi uşor de realizat. Astfel, este deosebit de utilă în examinarea sânilor (mamo-grafie) şi în stabilirea unui diagnostic în situaţii de urgenţă. După expunerea la raze X, în corp nu rămân radiaţii. De obicei, această tehnică nu are efecte secundare.

Tomografia computerizată

Tehnica: Tomografia computerizată este o metodă mai complexă, care foloseşte doze destul de mari de radiaţii X şi senzori speciali. Pacientul stă întins pe un pat mobil care culisează într-un aparat de formă cilindrică. Imaginile sunt realizate cu ajutorul a numeroase fascicule foarte fine de raze X şi detectoare care efectuează o rotaţie completă în jurul pacientului. Procesul poate fi comparat cu examinarea unei pâini, care a fost tăiată şi fotografiată “felie cu felie”. Un calculator adună toate “feliile” (secţiunile transversale), furnizând imagini detaliate ale interiorului corpului. Cele mai noi aparate scanează corpul după o traiectorie elicoidală, adică în spirală, scanarea fiind mai rapidă. întrucât cu ajutorul tomografului se obţin imagini foarte detaliate, tehnica este folosită adesea în examinarea toracelui, a abdomenului şi a scheletului, precum şi în diagnosticarea diverselor tipuri de cancer şi a altor boli.
Riscuri: Tomografia computerizată foloseşte, în general, doze mai mari de radiaţii X decât radiografiile obişnuite. Aceasta creşte puţin, dar semnificativ, riscul apariţiei cancerului. Astfel, decizia de a apela la această tehnică trebuie bine cântărită. Unor pacienţi substanţele de contrast (de obicei, iodul) le pot provoca reacţii alergice; altora le pot afecta rinichii. Dacă mamelor care alăptează le-a fost administrată o substanţă de contrast, ele nu vor alăpta minim 24 de ore.
Avantaje: Este o tehnică neinvazivă, care nu provoacă durere. Oferă informaţii foarte detaliate care pot fi convertite în imagini computerizate tridimensionale. Examenul este destul de rapid şi de simplu. Pot fi salvate vieţi deoarece CT permite observarea leziunilor interne. Scanerul nu afectează dispozitivele implantate.

Tomografia prin emisie de pozitroni

Tehnica: în tomografia prin emisie de pozitroni se injectează în corp o substanţă radioactivă fixată de un compus organic,
de obicei
de glucoza. Imaginile se obţin în urma emisiei de pozitroni (particule încărcate pozitiv) din ţesuturi. La baza PET stă principiul că celulele canceroase folosesc mai multă glucoza decât cele sănătoase, atrăgând astfel o cantitate mai mare de substanţă radioactivă. Ca urmare, ţesuturile bolnave emit mai mulţi pozitroni, imaginea finală prezentând variaţii în culoare ori în intensitate luminoasă.
Tomografia computerizată şi imagistica prin rezonanţă magnetică arată forma şi structura organelor şi ale ţesuturilor, însă tomografia prin emisie de pozitroni arată cum funcţionează ele. Astfel, orice modificare se poate observa foarte devreme. Când se combină PET cu CT, imaginile suprapuse pot dezvălui mai multe detalii. Totuşi, dacă pacientul a mâncat ceva înainte de examen sau dacă glicemia lui nu este în limitele normale, probabil din cauza diabetului, rezultatele PET s-ar putea să nu reflecte realitatea. în plus, din cauză că substanţa radioactivă rămâne puţin timp radioactivă, e important ca examenul să se efectueze în timp util.
Riscuri: Deoarece cantitatea de substanţă radioactivă este foarte mică, iar substanţa rămâne puţin timp radioactivă, expunerea la radiaţii e scăzută. Cu toate acestea, poate fi periculoasă pentru fetus. De aceea, femeile care bănuiesc că sunt însărcinate trebuie să informeze medicul şi tehnicienii. Femeilor care sunt încă în perioada fertilă li s-ar putea lua o probă de sânge sau de urină pentru a li se face un test de sarcină. Dacă PET se foloseşte în combinaţie cu CT, trebuie luate în considerare şi riscurile asociate cu CT.
Avantaje: întrucât nu arată doar forma organelor şi a ţesuturilor, ci şi cum funcţionează ele, PET depistează probleme înainte ca modificările din structura ţesuturilor să poată fi observate în CT ori IRM.

Imagistica prin rezonanţă magnetică

Tehnica: Imagistica prin rezonanţă magnetică foloseşte un câmp magnetic puternic, unde radio (nu raze X) şi un calculator cu ajutorul cărora se obţin imagini detaliate ale majorităţii structurilor interne ale corpului. Rezultatele îi ajută pe medici să examineze părţi ale corpului până în cele mai mici detalii şi să identifice boli ce nu pot fi depistate cu alte metode. De exemplu, IRM este una dintre puţinele tehnici de imagistică cu care se poate vedea prin ţesutul osos, fiind un excelent mijloc de explorare a creierului şi a altor ţesuturi moi.
Pacienţii trebuie să stea nemişcaţi în timpul examenului, întrucât, în tot acest timp, patul mobil alunecă într-un tunel îngust, unii au un sentiment de claustrofobie. Recent, pentru pacienţii anxioşi sau obezi, s-au realizat însă scanere IRM deschise. în camera în care se află scanerul nu sunt permise obiecte metalice precum pixuri, ceasuri, bijuterii, agrafe de păr şi fermoare metalice, dar nici cărţi de credit ori alte obiecte sensibile la câmpul magnetic.
Riscuri: Dacă se foloseşte o substanţă de contrast, există un oarecare risc de apariţie a unei reacţii alergice, însă riscul e mai mic decât cel pe care îl prezintă iodul, folosit de obicei ca substanţă de contrast în radiografie ori în CT. Imagistica prin rezonanţă magnetică nu comportă alte riscuri. Totuşi, din cauza efectului pe care îl are puternicul câmp magnetic, cei cu implanturi medicale ori cărora le-au rămas în corp fragmente metalice în urma unor traumatisme probabil că nu pot face un IRM. In cazul în care vi se recomandă un IRM, informaţi medicul ori tehnicianul dacă sunteţi într-o astfel de situaţie.
Avantaje: IRM nu foloseşte radiaţii şi este o metodă deosebit de eficientă în depistarea anomaliilor din ţesuturi, mai ales a celor ascunse de ţesuturile osoase.

Ecografia

Tehnica: Numită şi imagistică prin ultrasunete, ecografia funcţionează, în esenţă, după principiul sonarului, care foloseşte unde sonore imperceptibile urechii umane. Când undele ajung la o zonă în care se înregistrează o diferenţă de densitate a ţesuturilor — de exemplu, suprafaţa unui organ — rezultă un ecou. Un calculator analizează ecoul, oferind o imagine bidimensională sau tridimensională a organului explorat şi indicând dimensiunile, forma, omogenitatea şi poziţia lui. Cu ajutorul undelor de joasă frecvenţă se pot explora şi părţile mai ascunse ale corpului. în schimb, undele de înaltă frecvenţă permit explorarea organelor de suprafaţă, precum ochii sau straturile pielii, contribuind astfel la diagnosticarea cancerului de piele.
De obicei, medicul foloseşte un dispozitiv manual numit transductor. Mai întâi, aplică pe piele un gel transparent, după care deplasează transductorul pe zona ce trebuie examinată. Pe monitorul unui calculator se poate vedea imediat organul explorat. Uneori, un mic transductor se fixează pe o sondă, care este introdusă într-un orificiu natural al corpului pentru a se face investigaţii interne.
Ecografia Doppler este o tehnică cu care se pot observa structurile în mişcare, fiind folosită la examinarea fluxului sanguin. Ea mai poate fi folosită la stabilirea de diagnostice privind unele organe sau tumori, acestea din urmă fiind anormal de vascularizate.
Cu ajutorul ecografiei, medicii pot diagnostica mai multe afecţiuni şi pot înţelege adevărata cauză a unor simptome. De pildă, ei pot depista boli ale valvelor cardiace, noduli mamari, ba chiar pot observa starea sănătăţii unui fetus. însă din cauză că ultrasunetele sunt reflectate de gaze, tehnica nu e foarte eficientă în explorarea anumitor părţi ale abdomenului. Nici rezoluţia nu este la fel de mare ca în cazul altor metode, precum radiografia.
Riscuri: Deşi, când sunt folosite în mod corect, ultrasunetele sunt considerate sigure, energia ultrasonoră poate afecta ţesuturile, inclusiv ale unui fetus. Aşadar, ecografia prenatală nu trebuie considerată lipsită de riscuri.
Avantaje: Tehnica este neinvazivă, relativ ieftină şi disponibilă pe scară largă. Ea oferă imagini în timp real.

Tehnologii de viitor

În prezent, cercetările par să se concentreze asupra îmbunătăţirii tehnologiilor deja existente. De pildă, se lucrează la realizarea unor scanere IRM care să folosească un câmp magnetic mai slab, ceea ce va reduce considerabil costurile. O nouă tehnologie promiţătoare, aflată în curs de dezvoltare, este imagistica moleculară (IM). întrucât depistează modificări la nivel molecular, IM poate fi folosită la diagnosticarea şi tratarea precoce a bolilor.
Tehnicile de imagistică au redus numărul intervenţiilor de explorare, care sunt dureroase, riscante, ba chiar inutile. întrucât imagistica ajută la diagnosticarea şi tratarea precoce a bolilor, rezultatul poate fi mult mai bun. Totuşi, aparatura este costisitoare, unele aparate costând circa un milion de euro.
Bineînţeles, este mai uşor să previi decât să depistezi şi să vindeci. Prin urmare, să avem o alimentaţie corectă, să facem cu regularitate mişcare, să ne odihnim suficient şi să gândim pozitiv pentru a ne ocroti sănătatea. “O inimă veselă este un bun medicament”, se spune în Proverbele 17:22.

Sursă: revista Treziţi-vă, publicată de Martorii lui Iehova